Tabere pentru copii și tineri, la Predeal

40 de copii, tineri și însoțitori din județul Brașov au plecat în această perioadă în taberele organizate la Predeal. Participanții provin atât din serviciile sociale aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, cât și din familii, iar zilele petrecute împreună le oferă ocazia să învețe, să socializeze și să se bucure de activități recreative.

Pentru copiii și tinerii prezenți în aceste tabere, zilele petrecute la Predeal reprezintă mai mult decât o vacanță. Sunt experiențe care le oferă încredere, autonomie, bucuria de a descoperi lucruri noi și posibilitatea de a interacționa și de a se integra într-un grup, indiferent de situația lor personală sau de nevoile specifice.

Taberele sociale sunt organizate, în această perioadă, de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Casele de Cultură ale Studenților și Centrul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, cu sprijinul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Activitățile au ca scop dezvoltarea abilităților necesare pentru o viață independentă, precum și oferirea unor alternative educaționale și recreative de petrecere a timpului liber.

Sari la conținut